Lista produselor după autorul Dumitru Ungureanu

Născut la 4 martie 1956, în satul Cacova, comuna Morteni, judeţul Dâmboviţa, fiul lui Andrei Ungureanu, muncitor electrician în industria petrolieră, şi al Ioanei Ungureanu, ţărancă, lucrătoare a pământului. Urmează şcoala generală în comună, după care intră la Liceul Industrial Energetic, în Bucureşti. Timp de trei ani, din cinci, este bibliotecarul liceului, semi-oficial, petrecând mai multe ore printre rafturile cu cele 10.000 de cărţi decât la clasă.

Atras de boema literară, frecventează - şi se formează ca scriitor în – cenaclurile vremii. La „Ienăchiţă Văcărescu” citeşte, în 1974 proza „Poştaşul”, pentru care culege următoarea „apreciere critică”: „Dintr-un kil de ţuică/Nu se-mbată Duică/Şi nici Dumitrescu/Nici Ticu Ionescu/Ce-o să facem, ghici/Când plecăm de-aici?” Însă în 1979, lectura prozei „Ţuică de prună” se lasă cu scandal şi delaţiune la organele de securitate – drept care va fi apărat de poetul (coordonator de cenaclu) Florin Mugur într-un articol din ziarul Scânteia. Cenaclul „3,14”, cu Liviu Ioan Stoiciu, Mihail Grămescu, Gheorghe Neagu, Doina Popa, Cristian Şişman, Radu Stoenescu, Mircea Dobrovicescu este adevărata sa Şcoală de la Târgovişte, facultate de litere, doctorat şi alte forme oficiale de învăţământ, pentru care nu manifestă interes ori atracţie.

În cenaclul „3,14”, ale cărui întruniri se ţineau prin subsoluri & mansarde citeşte în 1975 proza „44 de gherlani”, inclusă peste două decenii de Gheorghe Crăciun în antologia de la Ed. Paralela 45. În 1975 „editează”, împreună cu Tomiţă Stoicuţ, coleg de clasă, ulterior redactor la diverse ziare de tranziţie, „revista de cultură” Adevărul, dactilografiată în cinci exemplare, fapt pentru care este anchetat, avertizat şi urmărit de organele vremii specializate în urmărirea celor care – cum se spunea în epocă – gândeau cu capetele proprii!

În 1976, octombrie, îşi manifestă prima oară atitudinea polemică în domeniul muzicii rock, expediind prin intermediul revistei Flacăra o „Scrisoare deschisă către Eugen Barbu”, în apărarea formaţiei Phoenix, care fusese atacată de celebrul autor într-un articol din România liberă. Scrierea poate fi considerată „adevăratul debut” publicistic al lui D.U.

Între 1976-1978 face, la cerere, serviciul militar în marină, sperând că va avea ocazia să plece peste mări şi să rămână acolo. În loc să treacă anonim prin serviciu, se vede pus în fruntea plutoanelor, ca, fiindu-i ruşine, să nu dezerteze, cum făceau alţi camarazi (unii care luau cu ei şi iahtul lui N. Ceauşescu)! După serviciul militar, lucrează ca electrician (şi se pensionează conform legii) într-o staţie de transformare a Sistemului Energetic Naţional din Găeşti, oraşul unde se stabileşte din întâmplare şi domiciliază până azi, din lene.

În 1981 este îndemnat de Florin Mugur, redactor la editura Cartea Românească, să-şi adune povestirile – niciuna publicată prin reviste! – pentru un volum de debut. Volumul primeşte aviz semi-pozitiv şi recomandări de modificare pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale, cu indicaţia specială de a fi eliminată povestirea „Ţuică de prună”. Întrucât nu vrea să-şi publice volumul fără acel text, D. U. renunţă să-l mai publice, spre stupefacţiea redactorului care mizase deja pe debutantul său. Prin 1982 participă la câteva şedinţe ale cenaclului studenţesc „Junimea”, unde citeşte fără succes 2 proze fals-fantastice, se alege cu muştruluiala viitorilor scriitori socotiţi de istoria literară „optzecişti” şi un sfat competent de la Ov. S. Crohmălniceanu, a cărui ureche exersată depistase nota (exagerat de) realistă a prozelor.

Datorită prietenilor care lucrau în presă, graţie lui Constantin Stan îndeosebi, re-debutează în Scânteia tineretului cu publicistică, în mai 1983, şi cu proza „După avioane şi iepuri” (reluată în volumul de la Polirom, 2005) înSuplimentul Literar al Scânteii tineretului, în 6 noiembrie 1983. Beneficiază de prezentarea circumstanţială şi ofuscată a lui Alex. Ştefănescu, cel care mai tîrziu se va pronunţa vehement contra publicării cărţilor prezentatului, acuzându-le de pornografie!

Până în 1990 i se va mai tipări doar o povestire, dar va câştiga Premiul I la Matineul de proză „Mihail Sadoveanu”, organizat la Iaşi de criticul Val Condurache şi una dintre instituţiile vremii (premiu neridicat din cauza imposibilităţii de-a ajunge la ceremonie).

După 1990 publică proză şi publicistică în Viaţa Românească, Vatra, Convorbiri literare, Luceafărul, Tomis, Calende, Litere, Contrapunct, artPanorama, Observator cultural, Argeş, Ex-Ponto, Suplimentul de Cultură şi altele.

Semnând cu pseudonimul M. V. Pop, dedică nenumărate articole muzicii rock în reviste de specialitate ca Vox Pop-Rock, Rocker, Art & Roll, Sunete etc. Din 2005 susţine rubrica de rock în Suplimentul de Cultură, girat de editura Polirom, la Iaşi. Din 2014, o altă rubrică de gen în revista Luceafărul de dimineaţă.

În anul 2000 se alătură criticului Tudor Cristea, împreună fondând la Găeşti revista LITERE, primul număr fiind redactat-lucrat pe computerul personal. Ulterior, revista este preluată de editura Bibliotheca din Târgovişte, iar colaboratori de bază sunt Alexandru George, Mircea Horia Simionescu, Barbu Cioculescu, al căror elev recalcitrant D. U. se dovedeşte a fi.

Din 2006 este consilier la revista Argeş, ce apare – continuând vechea serie de sub directoratul lui Gh. Tomozei – la Piteşti. O lună este chiar redactor-şef, responsabilitate ce nu i se potriveşte, pasând-o mai priceputului Dumitru Augustin Doman. Renunţă la „funcţia” neretribuită de la Argeş în 2012, după ce constată că se află în opoziţie cu redacţia într-o chestiune de „politică editorială”.

Din 2003, Dumitru Ungureanu este membru al Uniunii Scriitorilor Români, în filiala Piteşti.

Debutul în volum se petrece, conform cutumei instituită la Şcoala de la Târgovişte, la vârsta de 40 de ani, anume cu selecţia de povestiri:

Prunele electrice, Ed. Marineasa, Timişoara, 1996.

Alte cărţi publicate:

Cartea păcatelor, roman, Ed. Marineasa, Timişoara, 1996

10 legende ale bluesului, Ed. Marineasa, Timişoara, 1997

Jertfă & Steag, povestire, Ed. Marineasa, Timişoara, 1999 (ediţia a II-a, la Ed. Eikon, Bucureşti, 2015)

Lia Mora, roman, Ed. Nemira, Bucureşti, 2001

Tunul filozoafei, povestiri, Ed. Polirom, Iaşi, 2005

Alambicotheca, I, publicistică, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2008

Rockin' by myself, publicistică rock, Ed. Blumenthal, Bucureşti (ediţia I, 2012; ed. II, 2013)

Alambicotheca, II, publicistică, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2013

Poetica femeilor voluminoase, roman, Ed. Eikon, Cluj, 2014

Texte (proze) în antologiile:

Chef cu femei urâte, antologie de Dan-Silviu Boerescu, Ed. All, Bucureşti, 1997

Iubiri subversive, antologie de Dan-Silviu Boerescu, Ed. All, Bucureşti,1998

Generaţia ’80 în proză scurtă, antologie de Gheorghe Crăciun & Viorel Marineasa, Ed. Paralela 45, 1998

Plaja nudiştilor, antologie de Dan-Silviu Boerescu, Ed. All, Bucureşti, 1999

Don Quijote, prostituata şi alte personaje, antologie de Dan-Silviu Boerescu, Ed. All, Bucureşti, 2000

Repetiţie fără orchestră, proză românească din mileniul III, Ed. Limes, 2004

Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism, volum coordonat de Dan Lungu & Amelia Gheorghiţă, Ed. Polirom, Iaşi, 2014

Premii:

Premiul I la “Matineul de proză”, Iaşi, noiembrie 1989

Premiul "Mircea Nedelciu" al editurii Nemira, 1999.

Nominalizare la Premiul Asociaţiei Editorilor Români, 2001, pentru romanul Lia Mora.

Premiul de proză al Uniunii Scriitorilor – filiala Piteşti, pe anul 2005, pentru volumul Tunul filozoafei.

Premiile Filialei Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România, în 2009 şi 2013.

Referinţe generale în:

Dicţionarul general al literaturii române, vol. 7, literele Ţ/Z, editat de Academia Română la Ed. Univers Enciclopedic, 2009, pag. 90 - 91.

Scriitori români din anii ’80 – ’90, volumul III, coordonat de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, 2001. 

Scriitori şi publicişti dâmboviţeni, autor Victor Petrescu, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2005.