„Reunim în acest volum textele lui Amzăr de morfologie culturală, care argumen-tează și continuă o polemică ce durează în cultura românească de peste un secol, privitor la datele identității noastre spirituale și la ponderea influențelor străine asupra formării spiritului național, căreia gânditori importanți, de la Rădulescu-Motru, Lucian Blaga și Nae Ionescu și până la Mircea Vulcănescu și Constantin Noica i-au adus determinante importante, dar care nu s-a sfârșit nici astăzi. Prin aceste preocupări ale sale, ce acoperă mai bine de 5 decenii (primul text: 1929; ultimul: 1983), Amzăr se alătură gânditorilor interbelici care au reflectat pe marginea și au stabilit un profil distinct al spiritului/sufletului românesc, de pe o poziție teoretică substanțialist-esențialistă, aflată în descendența romantismului german, care considera Volksgeist-ul drept „nucleu spiritual de esențe generice”, de ordin supraindividual, la care se raportează și de la care se revendică fiecare ins al respectivei comunități. De pe poziții disciplinar-teoretice diferite (socio-psihologică la Rădulescu-Motru; filozofico-religioasă la Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu; filozofico-istorico-lingvistică la Constantin Noica), gânditorii aceștia au adus astfel o contribuție esențială la constituirea culturii românești moderne în acord cu propriul ei suflet. Este adevărat că, între timp, spiritul „critic” dizolvant și supranațional a criticat până la anulare și a „demis” perspectiva substanțialist-esențialistă, în numele ideologiilor egalitariste, pe motiv că nu pot fi atribuite tuturor membrilor unei comunități o serie de trăsături psiho-mentale specifice; și încercând să arunce astfel la coșul istoriei sute de ani de reflecție.” (Dora MEZDREA)