„Arta și frumosul ne ajută în traducerea adecvată a dominantelor „umanității“, cele cu care omul a fost hărăzit sau cu care a fost înzestrat prin cultură și educație. Însă, ne întrebăm, poate arta să reprezinte un indicator just al acestei umanități? Iată o chestiune ce pune în lumină misterul care continuă să învăluie orice creație și pe care nu putem nicidecum să-l ignoram, în măsura în care cel dintâi (frumosul) ființează ori de câte ori planul fizic recuperează câte ceva din spațiul non-fizic al existenței (sau chiar din cel al metafizicii). Ca urmare, vom putea înțelege frumosul ca aparținând doar lumii ideale, imateriale, probând o existență preponderent sufletească și spirituală? Sau frumosul se va regăsi, ca la Kant, sub o nouă denominație, ca subiectiv obiectivabil, ceea ce ne conduce spre o judecată a sentimentului care izvorăște din creație? Desigur că omul – înțeles conform maximei sofiste ca „măsură a tuturor lucrurilor“ – ne îndeamnă la înțelegerea unei multitudini de aspecte ale vieții, însă frumosului și artelor le revine meritul de a contura o schiță concretă și ușor recognoscibilă a vieții noastre interioare, despre care vom putea, în final, spune că reprezintă cel puțin repere ale (auto)cunoașterii, dacă nu certe mijloace de înțelegere a adevărului lumii în care trăim.“ Sabin Sabados