Cronica unui lutier

39,00 lei
cu TVA

AUTOR: Catia Maxim

TITLU: Cronica unui lutier. Templul Reginei Vioară

ISBN: 978-606-49-0773-8

ANUL APARIȚIEI: 2022

NR. PAGINI: 299

FORMAT: 13x20

Cantitate
In stoc

„Mă numesc Mircea-Eugen Cărbunescu, sunt de profesie violonist și dirijor. Ca mulți alți români, am plecat din sărmana patrie fără să fiu pregătit sufletește de schimbare. De câteva luni, de când mă aflu aici, aștept să primesc un permis de ședere să pot munci. Știu să cânt la vioară, la pian, în orice formulă, compun, dirijez, pot să dau lecții de vioară, pian și să dirijez coruri. În mai puțin de o lună, trebuie să-mi găsesc cameră cu chirie, pentru că locul pe care-l ocup în cămin va fi dat altui aspirant la bunăstarea occidentală. Starea actuală mă apasă, mă ostenește. Cu toate astea, am reușit să compun un text muzical în engleză, o melodie preluată de o mare editură din München, sub rezerva de a nu semna contractul, până nu obțin dreptul legal de muncă. Mă străduiesc să scap de apăsarea provizoratului, îmi așez urechea pe suflet și aud cum îmi șoptește cât datorez memoriei tatălui meu, Dumitru Cărbunescu, și fiicei mele, Teo, Teodora, din prima căsătorie cu Domnica Savovici. Ultima oară, când am văzut-o, a fost pe peronul gării din Sibiu. Venise pentru câteva zile să mă vadă cu micuțul ei Bruce în brațe și urma să se întoarcă la Brașov, unde locuia cu soțul ei, pictorul Dan Ifrim. Mi-a făcut multă plăcere și bucurie să-mi văd primul nepot, cum zâmbea în căruciorul nou-nouț pe care i-l cumpărasem. La plecare, am condus-o la gară, am ajutat-o să urce în tren, cu căruț cu tot, iar eu am rămas pironit pe peron, cu sufletul bântuit de regrete. Nu eram singur, mă însoțea Uwe, fiul meu din a doua căsătorie cu Edda Wolf, cu care am trei feciori: Uwe, Mircea și Alexandru. Fiul cel mare, Uwe, singurul din familia întemeiată la Sibiu, mă înțelegea, îmi spunea Titi, nu tată, așa cum apropiații îi spuneau tatălui meu, de care, azi, îmi e atât de dor.” (fragment)

9786064907738

Referințe specifice

Recenzii

Scrie o recenzie
Evaluare 

11-09-2024

Cronica unui lutier. Templul Reginei Vioară

Două zile după ce am terminat de citit romanul „Cronica unui lutier. Templul Reginei Vioara”, apărut la sfârșitul lui 2022, la editura EIKON am reflectat la tumultul de viață cuprins între coperțile sale, la tainica vrajă a povestirii ce m-a cuprins în brațele închipuirilor sale, oferindu-mi un timp de neîntinată frumusețe. Un adevăr este clar: tot ce atinge pana scriitoarei Catia Maxim se transformă în diamant literar. Talent, inteligență, memorie de nivel excepțional. Subiectul ales a meritat sacrificiul, munca titanică de câțiva ani. Am citit de câteva ori bibliografia și m-am minunat de câtă răbdare și perseverență a dat dovadă în dorința de a se informa și scrie această carte. Fără să vrea, un cititor adevărat va învăța multe lucruri interesante despre profesiunea de lutier, câte cunoștințe și daruri de suflet adună un ”meșter” făuritor de asemenea instrumente muzicale – despre vioară este vorba, socotită ”regina” acestora.
„ O primă cercetare a unei viori Hermann, expusă pe unul dintre rafturile din atelier îi taie suflarea. Dumitru e uluit de perfecțiunea formei, de divina proporție. Fără cuvinte, îi admiră aspectul magnific. Involuntar, îi vine în minte „frumusețea divină a piramidelor, a templelor și a catedralelor gotice”. Admirația privitorului dă măsura harului maestrului. E limpede că Hermann stăpânește proporția de aur a unui instrument atât de gingaș ca vioara. Iar vernisul galben-auriu și anumite fisuri delicate sunt menite să zămislească în imaginația vizitatorului splendoarea unei păduri sclipitoare sub înaltul celest, un loc hăruit de unde a fost aleasă bucata de lemn. O astfel de revelație, redată în cheia desăvârșirii, îi provoacă o bucurie de natură divină. Entuziasmat, încântat, întrezărește cu ochii sufletului coroane piramidale de molizi cu granulații fine, răspândiți pe suprafața unui ocean de frunze sângerii de arțari, frunze însângerate, botezate Flăcările lui Hristos,- peste ani, recunoscător că a avut șansa să-i fie discipol lui Hermann, Dumitru ajunge el însuși expert în alegerea lemnului cu rezonanță perfectă; pentru fața viorii, va folosi molid, pentru spate și părțile laterale, arțar, un principiu de la care nu va face rabat, deoarece compromisul nu stă în firea unui maestru lutier.”
Această carte are și darul de a deschide ochii cititorilor asupra valențelor artistice și asupra capacității de a-și însuși o învățătură serioasă, ceea ce aduce importanță profesiunii de lutier, la modul general de constructor de instrumente muzicale. Presupune muncă și seriozitate, cât și destoinicia de a edifica valoare adevărată. Nimic din ceea ce se face de azi pe mâine nu rezistă trecerii timpului. Noi, oamenii, poate că suntem egali în fața lui Dumnezeu, dar aici, pe pământ, nu suntem egali, ne diferențiem din multe puncte de vedere privind posibilitățile de a ne instrui, de a munci, de a ne dărui semenilor în sens pozitiv.
“ De câte ori revine în atelierul lui Hermann, Dumitru îl găsește lucrând cu rindeaua. Privindu-l, are senzația că mai degrabă „sculptează” plăcile de rezonanță, cu sârg și migală, pentru ca în forma lor finală să permită, de-o manieră ideală, vibrații și sunete de calitate. Cu toate că îl găsește de fiecare dată într-un intens proces de creație, maestrului Hermann nu-i scapă timiditatea încordată a „elevului” său și, de aceea, se oprește, face o pauză, zâmbește și, cu un gest de bunăvoință cordială, se simte dator să-l facă părtaș la munca lui, integrându-l armonios în atmosferă: „Dragul meu, aici, pe tărâmul sculptorului și alchimistului - nu știu dacă ți-am spus că-mi prepar singur lacul - ești mereu binevenit!” Asemenea invitație nu face decât să-l încurajeze pe ucenic să cerceteze ungher cu ungher, curios și încântat. Numeroase percepții și impresii conturează din ce în ce mai bine o imagine de ansamblu, din care nu poate lipsi podeaua din lemn, strălucind de curățenie, ca și cum rindeaua n-ar face parte din decor. Atâta ordine și curățenie numai într-un laborator se poate vedea.
În centrul tabloului, Hermann vorbește din suflet despre ce simte, fără o ordine prestabilită. Nu omite să reia, să insiste pe reguli. Glasul lui curge ca o melodie: „Cum se naște sunetul muzical, înzestrat cu înălțime, durată, intensitate și timbru? Din toate cele patru atribute ale lui, înălțimea preocupă cel mai mult arta muzicală, pentru că din sunete de înălțimi diferite, asociate cu ritmul, se naște melodia. Armonia”. Dincolo de aspectele tehnice, concluzia, redată în cuvinte simple, face cât o teorie muzicală. „Dacă mă întrebi din ce anume își trage esența muzica, îți răspund fără să stau pe gânduri: muzica reprezintă viață... dacă muzică nu e, nici viață nu e...”
Această „cronică” întrunește datele unui roman clasic - beletristică adevărată - la urma urmelor și istoric, presupunând o serioasă muncă de documentare, prin datele aduse privind starea de spirit a vremurilor respective, personalitățile culturale întâlnite de protagonist, lutierul și muzicianul Dumitru Cărbunescu, în pribegiile sale prin Europa și prin propria-i viață. Este biografia, până la un moment dat exclusiv profesională, a unui vestit lutier din secolul trecut, lăsat însă în uitare de generațiile care au urmat și readus în atenție prin forța talentului de excepție al scriitoarei Catia Maxim, astfel inclus în istoria culturală a neamului românesc. Nu lipsesc povești de dragoste, bogăția de sentimente, bucurii și tristeți, victorii și dezamăgiri, trăirile unui spirit pe cât de puternic, pe atât de sensibil. Am întâlnit în carte și analize de ordin economic, sociologic, istoric, politic pertinente, lucide, la obiect - nota bene. Consider această carte a fi și un mini-manual, succint, de informare în domeniul artei lutierului, cât și, în plan literar, un exercițiu eseistic, poetic, de înaltă virtuozitate.
Catia Maxim face parte dintre scriitorii care își respectă eroii, adică personajele principale ale cărților sale. Scoate în evidență calitățile, faptele de bine, faptele eroice ale acestora. Își alege personajele din lumea bună a societății, tipologii umane care pot servi drept modele demne de urmat pentru cititori. De asemenea, cărțile sale se evidențiază prin frumusețea cuvintelor, a imaginilor create, cursivitatea frazelor luând forma unei adevărate broderii stilistice, prin estetica de fond a scrisului
În concluzie, „Cronica unui lutier” este un roman important pentru literatura noastră, nu numai ca povestire a vieții acestui om extraordinar, ci și ca filozofie de viață, analize ale vieții economice, politice etc., ca istorie adevărată, reflectând starea de spirit pe diferite perioade, specificul vremurilor, cuprinzând o multitudine de aspecte privind personaje, orașe, ca secvențe cinematografice pertinente, totul cu un condei de excepție. O carte care mi-a mers la suflet.
O felicit pe Catia Maxim și pentru această certă și minunată reușită, pentru harul scriitoricesc, pentru puterea de muncă și acribia specifică cercetătorului împătimit, după cum am afirmat, în multe privințe, pe acest pământ nu suntem egali, unii mai altfel decât alții...
Eliza Roha

Evaluare 

05-09-2024

Povestea unui om și a pasiunii sale pentru vioară

Conica unui lutier. Templul Reginei Vioară de Catia Maxim este, simultan, un docuroman și o biografie romanțată, ce aduce în prim-plan personalitatea uitată a unui lutier român, Dumitru Cărbunescu (1892-197_), un muzician care a scris, însă, propria pagină în istoria muzicii românești din prima jumătate a secolului al XX-lea.
În reconstituirea biografiei sale, una exemplară, prin derularea evenimentelor de viață care relevă devenirea unui volitiv, care-și descoperă auroral pasiunea pentru muzică și care, în ciuda tuturor obstacolelor, reușește să-și împlinească visul. Trăsăturile de caracter – hotărârea, tenacitatea, perseverența, voința de fier se adaugă unui fond nativ, coroborează și definesc o personalitate care se impune ca model exemplar, ca self made man.
În această reconstituire biografică, atenția autoarei este concentrată atât asupra fundalului de epocă, necesar pentru recuperarea istorică și culturală a atmosferei – acea belle époque, dar și asupra profilului spiritual și moral al lui Dumitru Cărbunescu, urmărit din copilărie până la maturitatea deplină. Nu sunt lăsate la o parte nici poveștile despre vioară și despre lutieri, documentarea Catiei Maxim mergând în timp până la lutierii celebri Stradivarius și Amati, reperele axiologice ale ambițiosului lutier român.
Focalizarea perspectivelor, auctorială, în genere, auctorul fiind ca un regizor ordonator al secvențelor, al mixării lor în filmul vieții lutierului român, include și planuri narative intratextuale, întrucât docuromanul mizează pe adevărul vieții, pe autenticitatea și substanțialitatea clipei de viață, concretă în freamătul ei, păstrătoare a vibrațiilor vieții. O mărturisire epică aparține fiului lui Dumitru Cărbunescu, Mircea-Eugen Cărbunescu, violonist și dirijor, datată „Heidenheim an dr Brenz, 29 august 1990”, care-și evocă tatăl, în speranța recuperării biografiei și a marcării, astfel, a contribuțieie sale la istoria luteriei românești.
Sugestia dublei scriituri, a metatextului, îi aduce în același plan pe cei doi, tată și fiu: „În povestea tatălui meu, redată la prezentul istoric, prezentul etern, timpul narațiunii, enunțării și receptării reprezintă un continuum temporal”. Se creează, astfel, impresia că povestea este o partitură la două mâini, una fiind narată de acest fiu. Supervizarea auctorială aparține Catiei Maxim.
Reconstituirea biografiei este orientată spre istoria familiei (Rădăcini), care coboară în timp până în secolul al XVII-lea, pentru a veni, apoi, în matca istoriei personale, lăsând vederii modul în care o viață se convertește în destin. Secvențele vieții sunt încadrate în fotograme care conțin elementele importante ale biografiei lutierului pe canavaua timpului: Copil de trupă, Marele război, apoi drumul pentru perfecționarea în arta de lutier: Auguste Hermann, lutier german, Jérome Thibouville-Lami et.Cie, Lutherie, lutier francez, pentru a urma meandrele unei vieți în momente semnificative în Ateneu, mon amour, O noapte magică la Viena, Împărăția de Fagi, Suveniruri clujene, Viorile lui Iosefin.
Determinarea în a-și urma visul este dominanta acestui destin, iar acolo unde există o mare voință, Dumnezeu deschide un drum, un drum pe care a pășit încrezător și Dumitru Cărbunescu. Pe acest drum, el are câteva întâlniri mari, întâlniri de destin, care-l orientează și-l ajută să-și împlinească menirea: Auguste Hermann, un magistru, „urmașul unei familii de meșteri de instrumente muzicale din orașul Markneukirchen, landul Saxoniei”, „o enciclopedie tehnică, istorică și literară din domeniul luteriei”, și Jérome Thibouville, deținător al unui adevărat templu al instrumentelor.
Narațiunea se relativizează prin intervenții ale fiului, narator-martor și agent al narației, care proiectează reflectorul amintirii asupra momentelor importante din biografia tatălui, astfel încât impresia de autenticitate să coroboreze veridicitatea și verosimilitatea secvențelor de viață. În acest fel, detaliul de istorie culturală, documentul rigid, atins de sicitate, capătă pulsația vieții, iar fotografia lutierului prinde mișcarea vieții, animată de multitudinea întâmplărilor care amprentează clipa și scriu un destin.
Rolul ordonator în acest puzzle aparține, desigur, Catiei Maxim, cea care întrunește dubla calitate de romancier și biograf, reușind să asigure veridicitatea datelor de istorie culturală, și verosimilitatea ficțiunii. Nonficțiune și ficțiune sunt în echilibru, cu ușor balans al ficțiunii, ceea ce face ca datele biografiei să nu fie consemante strict, cu acribia istoricului literar, ca-ntr-un tabel cronologic. Așa rămâne incertă data încetării din viață a lui Dumitru Cărbunescu, dispărut în anii '70.
Narațiunea auctorială se dublează prin intervenția autoarei care se mărturisește pe sine, mărturisind despre meandrele scriiturii nonficționale, scriitură care trebuie să respecte rigoarea și acuratețea informației în spiritul adevărului documentului care conține clipa de viață. Un exemplu în acest sens: „Când am decis să scriu Cronica unui lutier, știam că nu dispun de informații certe, atestate de lucrări de specialitate și, de aceea, am să recurg la unele jocuri nevinovate de imaginație măcar pentru a creiona ambianța bucureșteană de sfârșit de veac XIX.”, altul: „Se întâmplă ca ficțiunea, îndeobște, imaginația să apeleze uneori la «mărunțișuri»”. Într-o notă de subsol (Nota 66/p.237), Catia Maxim coroborează metascriitura cu imperativele docuromanului.
Tentația de a ficționaliza nu acoperă, nici înăbușă rigoarea necesară nonficțiunii. Rezultatul este o scriitură incitantă, persuasivă, în care cronica devine un tablou dimensionat al epocii care-l adăpostește pe lutierul Dumitru Cărbunescu, iar acesta creează propria nișă, un templu, Templul Reginei Vioară, pentru a lăsa semnele trecerii sale prin lume, trecerec consemnată de Catia Maxim în cartea pe care ne-o propune.
ANA DOBRE
10 august 2023
( revista Litere. nr.10/283. octombrie 2023)

Evaluare 

04-09-2024

Roman -document despre un lutier român

Catia Maxim este o romancieră prodigioasă și profesionistă, nu în sensul că ar trăi din scris ca Cezar Petrescu, să zicem, ci pentru că nu scrie monocord, pe un singur ton, ci având mereu subiecte și teme noi pe care le abordează cu seriozitate, vocație și acribie. Recent, autoarea a publicat romanul-document Cronica unui lutier. Templul Reginei Vioară (EIKON, București, 2022). Este vorba de viață, așa cum a fost, a (poate) celui mai important lutier român: Dumitru Cărbunescu, originar dintr-un sat din Prahova. El a construit 400 de viori, 30 de viole și trei violoncele. L-a cunoscut, printre alții, pe George Enescu căruia i-a construit trei viori. Spre sfârșitul vieții, după studii muzicale la Conservatorul din Berlin, a fost profesor de instrumente de suflat la Conservatorul de la Cernăuți, la cel din Cluj, apoi la cel din Timișoara, unde a avut studenți ajunși somități în muzică: Tudor Jarda sau Iosif Conta.
Riscul scrierii unui asemenea roman este relatarea liniară, cronologică, a vieții eroului, făcând lectura pe cât de lesnicioasă, pe atât de plicticoasă. Nu e cazul romanului de față care are o structură ingenioasă, alternând între relatarea propriu-zisă cu documente, relatări ale fiului lutierului, el însuși violonist și dirijor, cu scrisori, cu mărturii. Apoi, nu e vorba doar de relatarea unei vieți cu totul neobișnuite, ci de sublinierea subtilă a împletirii vieții lui Dumitru Cărbunescu ( născut la 1882) cu istoria zbuciumată a secolului XX în România și în Europa, pe unde l-au purtat evenimentele. Textul cărții este scris cu empatie pentru erou, empatie care se transmite și cititorului, chiar dacă acesta nu e meloman și nu e bun cunoscător al domeniului muzical de la noi și de aiurea, de demult până-n zilele noastre, chiar dacă n-a auzit până acum de asemenea lutier vestit în rândul muzicienilor europeni. Dar, autoarea știe să stârnească interesul pentru o somitate în materie de construit viori, punctând și pe viața sa bogată în evenimente neobișnuite, de la traversarea celor două războaie mondiale la care a participat, fiind copil de trupă sau, respectiv, combatant, până la instalarea comunismului...
Nu găsesc o încheiere mai potrivită acestei prezentări decât cu un citat care relevă complexitatea construirii viorii, un fel de crez artistic al lui Dumitru Cărbunescu: „Nu e o legendă că Michelangelo a calculat formele perfecte ale viorii. Că-i spunem Divina Proporție, Secțiunea de Aur, Raportul de Aur, Proporția de Aur, Numărul de Aur, Sectio Aureo, ideea e că vorbele sunt un tipar, o îngemănare subtilă între matematică și estetica proporției. Odată, demult, în tinerețe, maestrul Hermann mi-a spus că raportul de aur se află unde e centrat arcul de la baza viorii, fix, în segmentul Secțiunii de Aur, deasupra liniei centrale. Am citit că Stradivari a conceput mai multe schițe cu trupul viorii pe care, la octombrie 1690, le-a tipărit...”
Dumitru Augustin DOMAN
(Ziarul Argeșul, nr. 9158, marți-joi, 24-26 octombrie 2023)

Evaluare 

02-09-2024

Cronica unui lutier, absolut fascinantă

Cartea ta a devenit una din preferatele mele. M-am îndrăgostit încă de la primul rând. O carte document, un adevărat jurământ de credință. Relatările stârnesc curiozități, te țin cu sufletul la gură. Ceea ce-am descoperit nu a fost altceva decât dragoste ce vine de departe, dintr-o tresărire, ori dintr-un sunet de pasăre, un foșnet de frunză legănat în vânt, acea poveste moștenită din neamul nostru și dusă departe, prin capitalele europene. "Umblă vorba că la voi, românii, pădurile devin orchestre, ale căror instrumente glăsuiesc, intonează, viersuiesc, bocesc, se căineză, se jelesc, se tânguie, exultă sau glorifică într-o deplină frățește cu omul. Las că lemnul românesc e mană cerească pentru viori” "Lemnul, ales cu grijă din munții Carpați, era vândut turcilor, transportat în Italia, la Veneția. Lutierii italieni cunoșteau virtuțile acestui lemn. Unii i-au luat urma până în Munții Gurghiului, la locul numit Valea Italianului, unde creșteau paltini și molizi ideali pentru viori." Ceea ce durează și devine copleșitor este dorul, freamătul pădurilor ce cântă în mâinile lutierului, armonia universală care îl întoarce mereu în București, mereu acasă. Dragostea aceasta, a omului frumos, născut cu har, cu credința în puterea spiritului, ne-a determinat sa citim minunata carte. Ce este muzica! Ce altceva să fie decât sufletul celui care o cântă! Dumitru Cărbunescu va rămâne în inimă noastră datorita harului tău scriitoricesc.
Elevele noastre, după ce au citit-o, au spus c-au fost atrase de relatările despre război, de anii petrecuți în cazarmă, de imaginea Bucurestiului de odinioară."După anunțul oficial de intrare în starea de război, luminile din București se sting, felinarele sunt vopsite în albastru, sălile de teatre, cinematografele, restaurantele, grădinile de vară amuțesc. În noaptea de 15 august, după Sărbătoarea Maicii Domnului, un dirijabil nemțesc Zeppelin aruncă prima bombă peste capitală, iar a doua zi, în zori, Dumitru pleacă pe front."[… ]"Deși rana aproape i se vindecase, sufletul îi mustea în suferință. Simfonia războiului îi răscolea măruntaiele și nu reușea să scape de imagini apocaliptice, cu focuri încrucișate de mitraliere, de coloane de tunuri și obuziere. Îl obsedau întinderile masive de sârmă ghimpată, precum și răpăiala sinistră a aruncătoarelor de flăcări. Din tabloul războiului nu lipseau tranșeele cu șobolani care ronțăiau din sărmana lui rație. Războiul venise la pachet cu holera, febra tifoidă și dezinteria. Era dificil să uite suferință îndurată în cele două ierni geroase ale războiului, dar și starea de veghe continuă ce îi măcinase trupul și nervii, căci o clipă de neatenție ar fi secerat vieți."
Vă recomand Cronica unui lutier! E absolut fascinantă! Catia Maxim, o scriitoare atentă la detalii, cu multe explicații. Sper ca această carte să devină, într-o bună zi, film - regizorul Toma Enache a spus c-ar fi încântat să facă un film dacă va găsi buget.[…] Câți români știu că Dumitru Cărbunescu a fost un mare făuritor de viori, că a câștigat cu o vioară a sa marele premiu la un concurs organizat de Casa Jérôme Thibouville-Lamy din Paris,[…] că a construit patru sute de viori, treizeci de viole și cinci violoncele ce au făcut înconjurul lumii, fiecare scriindu-și propria poveste ?
LN, bibliotecar școlar, Colegiul economic”Viilor”, București, 6 Aprilie, 2023

Evaluare 

02-09-2024

Cronica unui lutier, posibil scenariu al unui film de excepție


Acum am terminat de citit manuscrisul, cu lacrimi în ochi de bucurie și de încântare. Lecturând, cu creionul în mână, să pot da “o mână de ajutor” corecturii a ceea ce a răsărit dintr-o forță creatoare, uimitoare, am constatat că sunt părtașă la relevarea unui stil nou de concepere a unui roman. Categoric, un roman document! Un stil captivant, care menține viu interesul pentru ce mai urmează să afli despre un om care a existat cu adevărat. Documentarea este excepțională, dar nu doar asta încântă. Impactul conduce la dorința cititorului experimentat de ecranizare. Pentru că romanul astfel construit poate da scenariul unui film de excepție. Aș putea spune multe despre ce am citit. Oricum, sunt recunoscătoare acestui privilegiu. De a asista, ca într-un slow motion, la nașterea unui alt roman al scriitoarei Catia Maxim.
Dragii mei, “ Cronica unui lutier” este istoria unui destin valoros. Este istoria ce, iată, nu se pierde dacă există scriitori cu talent și determinare. Mă înclin și vă îndemn să căutați romanul în această toamnă sau iarnă sau când va apare pe rafturile librăriilor si nu numai.
Galați, 15 August, 2021

Scrie o recenzie

Cronica unui lutier

AUTOR: Catia Maxim

TITLU: Cronica unui lutier. Templul Reginei Vioară

ISBN: 978-606-49-0773-8

ANUL APARIȚIEI: 2022

NR. PAGINI: 299

FORMAT: 13x20

Scrie o recenzie

20 de alte produse din aceeași categorie:

Clienții care au cumpărat acest produs au cumpărat și:

S-ar putea să-ți placă și