Povestea pașilor

75,00 lei
cu TVA

AUTOARE: Elisabeta Turi, Veronica Panait, Albinuţa Loredana Brînduşesc, Smaranda Enică

ANUL APARIȚIEI: 2023

ISBN: 978-606-49-0959-6

NR. PAGINI: 481

FORMAT: 14.5x20.5

Prefață de Ecaterina Petrescu Botoncea

Cantitate
In stoc

„Alături de protagoniste, cititorul stă cu sufletul la gură, entuziasmându-se, resimțind efortul și simțind oboseala în mușchi, în oase ale fiecărei participante. Pașii sunt făcuți sub beneficiul mișcării, sănătății, solidarității între oameni, dar mai ales a bucuriei, sursă de frumos și de divinitate prin simțire. Urez cărții mult succes. Toate cele patru doamne îmi sunt prietene de drum și de spirit, au scris despre experiența Camino, fiind membre active ale grupului Camino de Santiago și depunând eforturi susținute pentru refacerea unui drum vechi de pelerinaj, din Evul Mediu, cu trecere prin Țările Române și Transilvania, pe cărări europene spre Catedrala Sfântului Iacob și a inimii...”

Ecaterina Petrescu Botoncea

9786064909596

Referințe specifice

Recenzii

Evaluare 

04-11-2023

Povesti pentru oameni mari si mici

Mi-a plăcut foarte mult că v-ați scris fiecare partea, așa am putut afla despre trăirile fiecăreia, dar, de asemenea, am umblat pe jos alături de voi prin trei mari orașe ale țării, le-am cunoscut mai bine și am început să le îndrăgesc. V-am cunoscut pe rând și pe voi, cele patru luptătoare pentru o cauză umanitară și am fost încântată să vă descopăr pe fiecare în parte. Dacă despre primele trei: Elisabeta, Veronica și Albinuța știam câte ceva mai mult din scrierile voastre decât din scurtele interacțiuni ”face to face” ( am pus între ghilimele, ca să nu se supere luptătorii împotriva englezismelor, printre care uneori mă număr și eu) Smaranda a fost o surpriză pentru mine, dar una foarte plăcută. Înclinam să cred că este o persoană mai rece, mai profesoară, până am văzut poza cu ea pe ”Champs Elysses” din Galați. Atunci mi-am dat seama că e exact ca voi, dar un pic mai ”umblată”, datorită excursiilor săptămânale care sunt hrană pentru suflet și antrenament pentru picioare. Smaranda, ești o luptătoare, dar și o fină observatoare a celor ce te înconjoară. Cu alte cuvinte, nu treci degeaba prin viață. Cu ajutorul tău, am prins drag de Galați, oraș pe care l-am vizitat doar pe fugă, în urmă cu foarte mulți ani. Mi-ar face plăcere să vin să ne plimbăm împreună pe faleză și să admirăm sculpturile ce o împodobesc.

Elisabeta, tu ești o lideră înnăscută, iar faptul că ți-ai asumat conducerea echipei este o dovadă de curaj, pe care celelalte Eve știu că o apreciază pe deplin. Știu de asemenea ce înseamnă să faci zeci de mii de pași zilnic, iar să-i faci aproximativ prin aceleași locuri și pe asfalt, e și mai greu. Îmi place cum ai istorisit întâmplările tale, pot spune că stilul tău se îmbunătățește cu fiecare carte. Iar a descrie Timișoara, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, este până la urmă și un act de patriotism.

Veronica, te-am ”ghicit” și din cărțile tale, ești persoana care face lucruri mari cu modestie, ca pe ceva firesc și de la sine înțeles. Performanțele tale sunt extraordinare, m-ai făcut un pic geloasă, dar în sens pozitiv. Sinceritatea pe care o pui în rândurile scrise se îmbină foarte plăcut cu stilul tău. Iași-ul descris de tine m-a purtat prin locuri cunoscute și mai puțin cunoscute, am fost acolo când, înghețată de frigul lui noiembrie te bucurai de aroma unui pahar de vin fiert sau când treceai pe lângă Podul Roș, loc prin care am trecut și eu și care-mi era familiar.

Iar nu în cele din urmă Albinuța Lore, după mine, cireașa de pe tort. Abia așteptam scrierile tale, fiindcă povestea ta e văzută prin ochi de copil, un copil mare care scrie minunat, pentru copiii de toate vârstele. Ai un talent minunat și ar fi păcat să-l irosești, dacă încă nu te-ai gândit să scrii cărți pentru copii, te implor eu s-o faci. Ești proaspătă ca roua dimineții, ai puterea să duci pe oricine în Țara Basmelor, doar cu câteva fraze. Dacă eu nu sunt la curent și ai început deja să scrii sau chiar ai publicat ceva, te felicit, ai toată admirația mea. Dacă n-ar fi fost partea scrisă de tine, cărții i-ar fi lipsit ceva foarte important și anume sufletul de copil. Le rog pe celelalte Eve să nu se supere, dar pentru mine tu ai fost revelația.

Poate cu asta trebuia să încep, dar e pentru cei care citesc până la sfârșit. ”POVESTEA PAȘILOR” e o carte scrisă de patru femei minunate, din trei orașe ale țării și descrie o lună foarte grea din viața lor, aceea în care, în 2022 au participat la Walking Month, o competiție de mers pe jos, pentru un scop caritabil. Dincolo de milioanele de pași pe care le-a adunat echipa lor, transpare tenacitatea, altruismul și talentul celor patru . Au reușit să țină echipa unită, să aibă rezultate remarcabile și să descrie toate aceste lucruri foarte spontan și cu lux de amănunte. Felicitări, GO, ”EVA S STEPS”!
https://manuelasandablog.com/2023/10/10/povestea-pasilor/?fbclid=IwAR0ZqsZ8840OeFC2OekD_-M4sLgtkSE_iUtQJYvJTho7ok4mE_O6oyCv3Ns

Scrie o recenzie

Povestea pașilor

AUTOARE: Elisabeta Turi, Veronica Panait, Albinuţa Loredana Brînduşesc, Smaranda Enică

ANUL APARIȚIEI: 2023

ISBN: 978-606-49-0959-6

NR. PAGINI: 481

FORMAT: 14.5x20.5

Prefață de Ecaterina Petrescu Botoncea

Scrie o recenzie

S-ar putea să-ți placă și