Cum a început totul, când și de ce nu mai contează, nu mai înseamnă nimic că în oricare zi mor oameni. O mare de lacrimi și de durere se izbește de un țărm surd.
Fiecare dintre noi a pierdut pe cineva apropiat în războiul acesta murdar. În suflarea răului, pustiind locuri și oameni, viața își urmează cursul oricum și noi am învățat să trăim cu el… Nu mai e timp pentru întrebări, nu mai e timp pentru Dumnezeu. În fond, preoții n-au făcut decât să toarne pe foc și furia lor. Auzim tot atâtea știri despre lupte câte despre biserici arzând.
Politicienii pier, zi după zi, pe limba lor, fără să lase să se întrevadă strălucirea minților puternice care au pus miză soarta lumii în jocul lor.
De ani de zile în toate orașele Federației, Gărzile Speciale bântuie străzile ca niște păsări de noapte și, de cele mai multe ori, ele sunt cauza tensiunilor și crimelor, nu o stavilă în calea lor. De data aceasta o societate întreagă a urcat în arcă și arca se scufundă.
Doar soarele răsărind în fiecare dimineață ne mai mișcă sufletele goale și teama de moarte e nimic pe lângă teama că lumina lui s-ar putea stinge…