Vrâncean de origine (născut la Vidra în 1950), Valentin Popa devine brăilean prin adopție (după absolvirea Facultății de Filozofie, în 1974), servind ca profesor învățământul local, dar și cultura locală, în calitate de șef de cenaclu (Mihu Dragomir, în perioada 1985-1989). A publicat pagini de proză și de critică literară în presa liberă din acea perioadă (Luceafărul, SLAST), apoi, după revoluție, în Porto Franco (Galați), Dunărea (Brăila), Excelsior (Brăila), Contrapunct (București), Viața românească (București), Oglinda literară (Focșani). Oscilând permanent între literatură și filozofie, după 1990 acordă un plus de atenție acesteia din urmă: susține doctoratul în filozofie în 2005 și publică două volume de specialitate: Teme filozofice (2001, în coautoriat cu Radu Gabriel Pârvu) și Vasile Băncilă: omul și filozoful (2006).

„Mi se pare admirabil, în primul rând, aptitudinea de a vedea în jur - și anume acolo unde în mod curent ni se pare că nu se petrece nimic interesant - subiecte pasionante. Apoi, merită apreciat amestecul de sentimentalism (dus uneori până aproape de melodramă) și ironie. În sfârșit este interesant modul cum irizează, din întâmplări banale, fantasticul.” Alex Ștefănescu, S.L.A.S.T., 1982