Despina Skeletti-Budişteanu este deja un nume consacrat printre descendenţii familiilor istorice româneşti care, prin amintirile lor, refac legătura României de azi cu acea Românie pierdută şi visată, dinainte de instaurarea dictaturii comuniste. O lume, cu siguranţă, departe de perfecţiune, dar incomparabil mai luminoasă decât ceea ce avea să urmeze. Dacă până acum Despina Skeletti-Budişteanu a scris despre strămoşi iluştri, despre farmecul României interbelice, dar şi despre dramele trăite de ţară, de familia sa şi de ea însăşi în timpul represiunii comuniste, acum revine cu o carte despre evadarea către lumea liberă şi despre durerosul exil. O eliberare salvatoare însoţită de o veşnică suferinţă a înstrăinării. O carte despre lupta pentru integrarea în ţara de adopţie şi despre lupta de a nu pierde amintirea rădăcinilor româneşti. Nu în ultimul rând, o carte despre generaţiile următoare, despre fiul şi nepoţii autoarei, care continuă în altă ţară destinul unei vechi spiţe româneşti.
În această a patra carte a Despinei Skeletti-Budişteanu regăsim temele fundamentale din cărţile anterioare. Respectul pentru înaintaşi şi duioşia faţă de urmaşi, sentimentul datoriei de a salva memoria unor oameni şi lucruri de mult dispărute, dar care pot servi azi drept model, convingerea că răul făcut de comunişti nu este iremediabil şi încrederea în generaţiile care vin. Regăsim şi aici credinţa neclintită în Dumnezeu şi dragostea fără limite pentru România. Despina Skeletti-Budişteanu este una dintre conştiinţele care nu ne dă voie să uităm şi să deznădăjduim.

Filip-Lucian Iorga