A consacra un studiu (semi-monografic) unui scriitor analizat şi dezbătut pe tot parcursul secolului XX, la începutul acestui nou mileniu, într-un moment când despre opera sa au apărut sute, poate chiar zeci de mii de studii de valoare, ar putea părea doar un act de sinucidere intelectuală. Potrivit unei mai vechi estimări a lui Ernst Pawel, la sfârşitul deceniului al optulea al secolului XX, existau ceva mai mult de 20 000 de cărţi despre Kafka, în prezent numărul acestora ar putea să treacă binişor de cifra de 40000. Cu toate acestea, deşi a trecut mai bine de jumătate de secol de la moartea sa, scriitorul praghez exercită asupra criticilor literari o destul de ciudată fascinaţie, fiind plasat între alţii de Harold Bloom, unul dintre criticii subtil cunoscători ai operei sale, printre coloanele de rezistenţă ale canonului european. Dar, după ce am parcurs doar o mică parte din literatura kafkologică universală, citită în special în limbile franceză, germană, sau engleză, am avut senzaţia că putem zăbovi asupra acestui subiect ce nu prea s-a bucurat de prea mare atenţie în spaţiul cultural românesc, în ciuda faptului că povestirile şi romanele lui Kafka au fost traduse în româneşte, încă din perioada interbelică şi s-au bucurat întotdeauna de atenţia şi de interesul traducătorilor români, deşi primele sale ediţii integrale de opere în limba română au apărut abia începând cu anul 1990.