„Pentru mulți filosofia pare să fie o disciplină aridă, excesiv de abstractă, inutilă chiar, al cărei discurs „tern” ar fi prea îndepărtat de urgențele cotidiene. Să fie oare un sâmbure de adevăr în aceste aprecieri privitoare la o știință pe care au întemeiat-o, în Grecia, în urmă cu peste două milenii și jumătate, o pleiadă de gânditori de primă mărime? Este oare cercetarea filosofică o îndeletnicire sterilă? Să fie oare preocupați cei ce o practică de speculații gratuite, inutile omului pragmatic al acestor decenii?

Dacă ar fi așa, o întrebare poate fi pusă fără întârziere: de ce a apărut știința aceasta ciudată? Ce a înaripat gândul atâtor străluciți reprezentanți ai ei? Cum de supraviețuiește încă? Ce îmi poate spune mie, cetățeanului de rând, care trăiesc o viață comună și lipsită de mari surprize? Ce anume o face atât de importantă încât să merite să îmi consum timpul cu înțelegerea raționamentelor sale?

Mai înainte de a încerca să formulez un răspuns voi menționa doar că această știință avea, la începuturi, o cu totul altă importanță și menire decât pare să aibă în zilele noastre. Dacă Platon afirmase că adevărații filosofi se apleacă asupra celor divine, Aristotel a fost acela care, în aceeași ordine de idei, a vorbit despre știința al cărei obiect e ființa ca ființă și pe care a numit-o „filosofie primă” sau „teologie”. Ce s-a păstrat și ce s-a pierdut în acest răstimp care, la scara istoriei spirituale, nu valorează nici cât o fracțiune de secundă?”