Alături de literatură (proză scurtă, roman și cronici de carte) sau de eseu, „livrările” mele pe piața bunurilor simbolice s-au orientat, mai ales în ultimii 15 ani, și spre istoria presei locale.
Stau mărturie cele două volume consacrate presei bihorene între anii 1989-2000 (Dogmă și opinie, respectiv Jurnalism și tranziție – 2007), în fapt subiectul tezei de doctorat realizată la finele anului 2006. Ulterior, preocupările m-au condus spre un domeniu mai special, oarecum de nișă, acela al istoriei presei culturale. După ce activitatea academică s-a întrepătruns cu aceea de muzeograf, am început să studiez cu atenție prima serie a revistei Familia, fiind fascinat de alura unui om și editor de gazete, Iosif Vulcan, pe nedrept redus la statutul de naș literar al lui Mihai Eminescu. Chiar dacă este deosebit de onorant faptul că în paginile revistei sale l-a debutat pe cel ce mai apoi avea să fie etichetat drept poet național, înclin să cred că este cu totul reducționist unchiul acesta de abordare, lăsându-se într-un subsidiar păgubos dimensiunea cu adevărat importantă a personalității vulcaniene. Nu mă refer, țin să precizez, la creația sa literară, într-adevăr, lipsită de valoarea care să o acrediteze pe un raft prețios al literaturii române. (Florin Ardelean)