TvR actor și martor la...
AUTOR: Constantin Hlihor, Nicolae Melinescu
ISBN: 978-606-49-0609-0
ANUL APARIŢIEI: 2021
NR. PAGINI: 484
FORMAT: 13x20
AUTOR: Paul Țop |
ANUL APARIŢIEI: 2017 |
ISBN: 978-606-711-665-6 |
NR. PAGINI: 360 |
FORMAT: 14,5x20,5 |
Papa Inocențiu al III-lea (1198-1216) a avut o viziune cu totul aparte față de imperiu și față de relația imperiu – ecclesia, astfel nu a avut ca obiectiv distrugerea acestuia, ci din contră o înnoire a lui într-o formulă proprie. Această formulă era una clar favorabilă papei în ce privește dobândirea unui control și a unei dominări papale asupra statelor creștine europene. În toate discursurile sale publice în care se referea la rolul Bisericii în viața imperiului amintea de acea comparație dintre Soare și Lună, cei doi luminători ai cerului puși de Dumnezeu, pe care îi aducea ca model pentru relația Stat și Biserică; de aici rezulta primatul Bisericii asupra tuturor regilor și a statelor creștine și nu doar. Un obiectiv central al papei Inocențiu al III-lea a fost acela de a reforma Biserica Romei atât din punct de vedere administrativ cât și canonic, dar mai ales o reformă spirituală a clerului și societății. Politica sa papală dintre anii 1198-1215 se va regăsi și desăvârși în lucrările conciliului al IV-lea de la Lateran din 1215, un conciliu de o amploare nemaiîntâlnită până atunci. Inocențiu al III-lea a fost un bun diplomat și un excelent strateg, calități care l-au făcut un lider de temut în întreg spațiul politic, dar a fost mai ales singurul papă ce a supus întreaga Europă. Cartea se încheie cu o concluzie care plasează personalitatea papei Inocențiu al III-lea în centru celor patru puncte cardinale care pot defini pontificatul și persoana sa: misiunea divină – lider spiritual, misiunea profană – lider politic, puterea absolută – binomul Biserică și Imperiu, și puterea credinței – teologie și reformă spirituală. Istoria l-a consemnat în filele sale atât ca papă cât și ca om politic, dar mai ales prin ceea ce a reprezentat cruciada a IV-a și apogeul papalității.
AUTOR: Constantin Hlihor, Nicolae Melinescu
ISBN: 978-606-49-0609-0
ANUL APARIŢIEI: 2021
NR. PAGINI: 484
FORMAT: 13x20
AUTOR: Romulus Roman |
ANUL APARIŢIEI: 2019 |
ISBN: 978-606-49-0082-1 |
NR. PAGINI: 144 |
FORMAT: 14.5x20.5 |
AUTOR: Iuliu-Marius Morariu
ANUL APARIŢIEI: 2021
ISBN: 978-606-49-0519-2
NR. PAGINI: 210
FORMAT: 13x20
Antologie
ANUL APARIȚIEI: 2018
ISBN: 978-606-711-922-0
NR. PAGINI: 388
FORMAT: 14,5x20,5
AUTOR: Ciprian Bogdan
ISBN: 978-606-49-0193-4
ANUL APARIŢIEI: 2019
NR. PAGINI: 212
FORMAT: 13x20
AUTOR: Bogdan Georgescu |
ANUL APARIŢIEI: 2015 |
ISBN: 978-606-711-302-0 |
NR. PAGINI: 284 |
FORMAT: 14.5x20.5 |
AUTOR: Andra Karla Anghel-Sienerth
ISBN: 978-606-49-0275-7
ANUL APARIŢIEI: 2020
NR. PAGINI: 424
FORMAT: 14.5x20.5
AUTOR: Radu TUDORANCEA COLECŢIA: CONVORBIRI, BIOGRAFII, AMINTIRI, CORESPONDENŢĂ ANUL APARIŢIEI: 2014 NR. PAGINI: 320 FORMAT: 16x23cm |
AUTOR: Carmen Ciornea
ANUL APARIȚIEI: 2018
ISBN: 978-606-711-943-5
NR. PAGINI: 420
FORMAT: 14,5x20,5
AUTOR: Aliona Grati
ISBN: 978-606-49-0565-9
ANUL APARIŢIEI: 2021
NR. PAGINI: 474
FORMAT: 13x20
AUTOR: Paul Goma
ISBN: 978-606-49-0196-5
ANUL APARIŢIEI: 2019
NR. PAGINI: 274
FORMAT: 14,5x20,5
Ediție îngrijită, prefață și note de Mariana Sipoș
AUTOR: Alin. L. Mărginean și Silviu B. Moldovan
ANUL APARIȚIEI: 2018
ISBN: 978-606-711-856-8
NR. PAGINI: 196
FORMAT: 14,5x20,5
AUTOR: Adrian Dragoș Defta |
ANUL APARIŢIEI: 2017 |
ISBN: 978-606-711-724-0 |
NR. PAGINI: 358 |
FORMAT: 14,5x20,5 |
COORDONATORI: Maria MATENOIU, Mihai GHEORGHIU ANUL APARIŢIEI: 2015 NR. PAGINI: 448 FORMAT: 14,5x20,5 |
AUTOR: Valentin Vasile |
ANUL APARIŢIEI: 2020 |
ISBN: 978-606-49-0225-2 |
NR. PAGINI: 326 |
FORMAT:1314.5x20.5 |
AUTOR: Bogdan Georgescu
ANUL APARIȚIEI: 2018
ISBN: 978-606-711-302-0
NR. PAGINI: 285
FORMAT: 14,5x20,5
AUTOR: Radu TUDORANCEA
COLECȚIA: ISTORIE
ANUL APARIȚIEI: 2016
NR. PAGINI: 300 + 74 PLANȘE COLOR
FORMAT: 14,5 X 20,5
Surghiunul - Drumul pătimirilor prin Siberia de gheață - Mărturisiri ale victimelor regimului comunist de ocupație - 76 de ani de la prima deportare în masă din 13 iunie 1941
AUTORI: Maria Nestor-Șoimu/ Elena Șoimu-Postolachi |
ANUL APARIŢIEI: 2017 |
ISBN: 978-606-711-610-6 |
NR. PAGINI: 424 |
FORMAT: 14,5x20,5 |
AUTOR: Eleodor Focșeneanu
ISBN: 978-606-49-0184-2
ANUL APARIŢIEI: 2019
NR. PAGINI: 190
FORMAT: 13x20
AUTOR: Valentin Arapu
ISBN: 978-606-49-0581-9
ANUL APARIŢIEI: 2021
NR. PAGINI: 398
FORMAT: 14,5x20,5
AUTOR: Cosmin-Florentin Spaschi
ANUL APARIȚIEI: 2023
ISBN: 978-606-49-0980-0
NR. PAGINI: 364
FORMAT: 14.5x20.5
AUTOR: Dorin DAVID COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ ANUL APARIŢIEI: 2014 NR. PAGINI: 250 FORMAT: 14,5x20,5 |
AUTORI: Prof. Dr. Veronica Mitescu, Prof. Dr. Emanuel Tatomir |
ANUL APARIŢIEI: 2017 |
ISBN: 978-606-711-579-6 |
NR. PAGINI: 174 |
FORMAT: 13x20 |
AUTOR: Aliona Grati
ISBN: 978-606-49-0565-9
ANUL APARIŢIEI: 2021
NR. PAGINI: 474
FORMAT: 13x20
COLECŢIA: ARHIVA RUGULUI APRINS |
ANUL APARIŢIEI: 2017 |
ISBN: 978-606-711-545-1 |
NR. PAGINI: 330 |
FORMAT: 11x20 |
AUTOR: Petre Țuțea
ANUL APARIȚIEI: 2019
ISBN: 978-606-49-0111-8
NR. PAGINI: 310
FORMAT: 13x20
Ediție îngrijită și prefață de Viorel Țuțea.