„Preludiu
pleoapele mele sunt reci
totuși
palmele sunt fierbinți ca două felii de gutuie
luate de pe plita încinsă
cobor
simt cum se zbate sub buzele mele inima valentinei
dorința se amplifică și aduce cu ea nerăbdarea
și tremurul alb de piele și carne răscolită
în cel mai sacru fior
valentina urcă
culorile noastre își arată patima întreagă
se pătrund încet și se așteaptă în geamăt
gata să curgă
prin noi
coborâm
palmele mele caută loc de venerare pe șodurile iubitei
în jurul nostru se ridică perdele albastre
ne privim pe furiș
rostește-mi numele spune minunata mea zeiță
valentina rostesc încet fierbinte încet
încă spune valentina mai vreau
valentina rostesc din nou la fel de fierbinte
da spune ea da iubitule
da”
Eduard Dorneanu, Amprentele iubirii