Primele instituţii de asistenţă caritabilă din ţara noastră au fost cele de pe lângă Mănăstirea Căldăruşani şi Schitul Malamuci, Mănăstirea Mărcuţa în Muntenia, Mănăstirea Jitea, schitul Madona Dudu din Oltenia și Mănăstirea Neamţ. Asistenţa bolnavilor psihic, acordată în mănăstire, consta în participarea la slujbe, primirea Sfintelor Taine, ţinerea postului şi practicarea rugăciunii, în concordanţă cu susţinerea unui regim de igienă fizică şi morală, dar şi reintegrarea socială a celui bolnav psihic. Sfântul Irineu vorbeşte despre crearea simultană a trupului şi sufletului: „Odată trupul plămădit, având numai singur trupul, omul nu este deplin, căci trupul aparţine omului, fiind aşadar o parte a lui. Şi nici sufletul, de unul singur, nu-i însuşi omul, căci şi el aparţine omului, fiind deci şi el o parte a lui”. Din iubire şi din bunătatea lui Dumnezeu, omul „a fost curat de pornirile rele şi cu tendinţa spre binele comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii, dar nu întărit în această curăţenie şi în acest bine. El era conştient şi liber, iar în conştiinţă şi libertate avea tendinţa  spre cele bune.”

Sfântul Grigorie de Nyssa atrage atenţia asupra relaţiei dintre trupul bolnavului psihic şi sufletul care sălăşluieşte în om, admițând existenţa deteriorării funcţionale a organelor trupului uman care aduce tulburări psihismului.”

În definiţia dată de Dmitri Avdeev, boala psihică „reprezintă un ansamblu de modificări ale activităţii creierului în care psihicul nu corespunde realităţii înconjurătoare, o reflectare în mod deformat. Bolile psihice se manifestă în tulburări ale psihologiei şi comportamentului”. Jean-Claude Larchet vede în boala psihică o disfuncţie a vieţii psihice umane care implică o perturbare, însoţită în general de suferinţă psihică, a raportului cu sine însuşi, cu ceilalţi şi cu realitatea exterioară. Prezenta lucrare se apleacă asupra aspectelor teoretice și practice privind rolul și locul psihoterapiei ortodoxe în tratarea bolilor psihice.