Și, pentru că părinții și copiii stalinismului sînt în relații
excelente, discursul apodictic al foștilor proletculți a fost recuperat.
Se potrivește mănușă în acțiunea de forțare a „revizuirilor”, de
minimalizare a valorilor culturale. Doina a fost acuzată de xenofobie,
de naționalism vulgar, agresiv, poluant, în numele „europenizării”.
Cum era să „intrăm” ieri în U.R.S.S. cu Doina lui Eminescu? Și
cum o să „intrăm” în Europa cu aceeași Doină și iar Doină?
*
Gruparea tinerilor intelectuali de la Criterion, în frunte
cu Mircea Eliade (Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea
Vulcănescu, Eugen Ionescu, Vintilă Horia, Petru Comarnescu), a
fost etichetată, într-o polemică răutăcioasă, o „generație în pulbere”.
Formula denigratoare îi aparține, cum se știe, lui Zaharia Stancu,
încă de pe atunci (cînd scria articole de „atitudine” partinică, în anii
1935-40) dovedindu-se harnic militant în presa de stînga.
*
O literatură a limitei existențiale a luat naștere în vremea
tensionată a Cortinei de Fier, în condițiile exilului, celulei de
închisoare („zarca”) și schitului monahal în chip de rug aprins printre
colinele carpatice. A fost aproape singura și adevărata literatură, din
cel puțin primele două decenii postbelice, după ce monstrul bolșeocomunist,
instalat la București, a decis arderea bibliotecilor cu zecile
și sutele (îndeosebi școlare și de cămine culturale, cele care conțineau
„carte românească de învățătură”), radierea „definitivă” a scriitorilor
reprezentativi, ca nume și persoane, eliminarea limbii române din
familia latină și înălțarea steagului roșu peste ruinele gîndirii și
libertății de creație.
*
Dacă îi iei Biserica, românul riscă să intre în dramatică derută.
Timpurile de astăzi o confirmă.
Petru Ursache