Teatrul românesc din Sibiu (1868-1948)
  • Teatrul românesc din Sibiu (1868-1948)

Teatrul românesc din Sibiu (1868-1948)

25,00 lei
cu TVA

AUTOR: Sorana Maier

ISBN: 978-606-49-0143-9

ANUL APARIŢIEI: 2019

NR. PAGINI: 362

FORMAT:13x20

Cantitate
Stoc epuizat

Ideile conturate în jurul ideii de teatru național român, eforturile pentru înființarea acestuia și manifestările culturale legate de teatru în perioada cuprinsă între primul spectacol de teatru în limba română de la Sibiu (în anul 1868) și până la momentul în care a fost conturat Teatrul de Stat la Sibiu (în anul 1948) au fost, în fapt, rodul dăruirii unor oameni. Intelectuali de marcă ai Transilvaniei, oameni de cultură, scriitori, gazetari, actori sau simpli muncitori - cu toţii au înțeles, încă din vremuri în care nici măcar nu aveau dreptul să se exprime liber în propria-le limbă, că emanciparea unui popor nu este posibilă fără de cultură, că era nevoie de trezirea conștiinței naționale, iar pentru a se putea socoti în rândul națiunilor civilizate aveau nevoie să se afirme pe plan cultural. Au înțeles, deopotrivă, că teatrul era mijlocul prin care puteau realiza acest lucru, iar în slujba acestei idei și-au pus întreaga lor forță creatoare și uneori chiar libertatea.

9786064901439

Referințe specifice

Recenzii

Scrie o recenzie

Teatrul românesc din Sibiu (1868-1948)

AUTOR: Sorana Maier

ISBN: 978-606-49-0143-9

ANUL APARIŢIEI: 2019

NR. PAGINI: 362

FORMAT:13x20

Scrie o recenzie